Editura Evenimentul si Capital
Versiune Web
SECTIUNI
joi, 20 aprilie 2017

Accident GRAV pe DN13! Patru persoane au fost rănite

Autor:

Patru persoane au fost rănite, joi după-amiază, în urma unui accident care s-a produs în județul Mureș, pe DN13, între localitățile Vânători şi Saschiz.

Un autocar, un camion și un autoturism s-au ciocnit, cel mai probabil din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, carosabilul fiind umed, după cum precizează Centrul Infotrafic.

Autocarul a intrat pe contrasens, apoi s-a ciocnit cu camionul, iar şoferul autoturismului nu a putut frâna la timp pentru a evita coliziunea.

În autocar se aflau 12 persoane, iar în urma impactului trei dintre acestea au fost rănite, însă starea lor nu este gravă, fiind vorba despre răni uşoare, a declarat Purtătorul de cuvânt Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş, Cristian Virag, pentru News.ro

Șoferul autoturismului a suferit, de asemenea, răni ușoare. Cei patru răniți au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la spitale din zonă.

În prezent, traficul a fost reluat în zona producerii accidentului, după ce anterior se desfăşura pe un sens, poliţiştii făcând cercetări.

 

Spune-ti parerea

LA ZI

Locuri de muncă în Marea Britanie pentru români. Se caută personal chiar în România

sâmbătă, 29 aprilie 2017

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.