Editura Evenimentul si Capital
Versiune Web
SECTIUNI
marţi, 26 decembrie 2017

BESTIALITATEA INCREDIBILĂ a Crăciunului din 1949. Declanșarea EXPERIMENTULUI PITEȘTI. Exclusiv EVZ

Autor:

Se împlinesc nu mai puțin de 68 de ani de la dezlănțuirea abominabilului ”Experiment Pitești”, declanșat în camera 4 Spital, chiar în ziua de Crăciun a anului 1949. Până în septembrie 1952 – când Securitatea a regizat mascarada condamnării Lotului Țurcanu, pe fundalul îndepărtării grupării coordonate de criminala Ana Pauker, dar și de alți corifei ai agenturii NKVD la București –, Experimentul avea să depășească în teroare orice alte rețetare ale torturii brevetate în marele lagăr bolșevic, care înghițise, cu viteza unui incendiu devastator, jumătate din Europa.

Nici ipoteza importării Experimentului din hăurile Asiei comuniste – precizăm că reeducarea de la Pitești s-a derulat, ce-i drept, aproximativ în aceeași perioadă cu reeducările din China lui Mao, dar a ținut mai puțin și, comparând mărturiile existente, s-a dovedit cu mult mai bestială, mai agresivă decât versiunea asiatică, atingându-și paroxismul la începutul tenebroșilor ani 1950 – nu reprezintă, nici pe departe, o certitudine, în condițiile în care nu există probe în acest sens.

Povestea "Experimentului Pitești", cea mai groaznică închisoare a tuturor timpurilor. Atunci când trebuie să-ţi omori în bătaie cel mai bun prieten!

Într-o discuție cu autorul acestor rânduri, fostul deținut politic Ion Varlam (descendent al unor familii boierești) lansa ipoteza că rădăcinile reeducării de la Pitești se găsesc tot la Kremlin, în hrubele unde au fost torturați și asasinați pe capete exponenții aristrocrației țariste, după puciul bolșevic din 1917. Cu prilejul unui interviu acordat autorului, scriitorul și fostul deținut politic Marcel Petrișor (supraviețuitor din ”Casimca” Jilavei, sector carceral total izolat destinat exterminării ”piteștenilor”, pe care părintele-disident Gheorghe Calciu-Dumitreasa avea să-l boteze ”Corabia morții”) a explicat că implicarea Moscovei a fost totală în ceea ce privește premeditarea și desfășurarea Experimentului Pitești (exportat la Canal și Gherla prin intermediul brigăzilor de reeducați), întrucât torturile au fost coordonate și supravegheate de oamenii Kremlinului din Securitate, iar călăul Eugen Țurcanu a fost instruit temeinic chiar în biroul securistului genocidar (via NKVD) Alexandru Nicolski, supranumit ”Omul șobolan”. De altfel, această versiune a fost susținută de marea majoritate a victimelor reeducării, operațiune menită să mutileze, să întineze și să frângă elitele studențimii românești.

”Evenimentul zilei” vă prezintă mărturia fostului deținut politic Aurel Vișovan, supraviețuitor al Experimentului Pitești și ”călător” pentru aproape 17 ani prin temnițele iadului comunist. Pasajele citate sunt preluate din cartea ”Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai părăsit?”, unde Aurel Vișovan (între timp plecat la Domnul) a zugrăvit pentru posteritate cumplitul ”desfășurător” al Crăciunului din 1949. Facem precizarea că Vișovan a fost arestat în '48, când era student al Facultății de Drept și profesor suplinitor la Liceul Dragoș Vodă. Deși avea doar 22 de ani, a fost condamnat exemplar (ca ”șef” al primului lot de deținuți politici din Maramureș) la 10 ani de temniță grea și muncă silnică, la care s-au adăugat încă 25 de ani, în 1958. A executat 17 ani de detenţie.

 Închisoarea Pitești, 1949. Țurcanu și bestiile lui

”Cu câteva zile înainte de Crăciun se deschide uşa şi intră în cameră un deţinut mai robust decât noi care era cunoscut de moldoveni. Acesta este Ţurcanu, zise unul din preajmă, promotor al reeducării împreună cu Bogdanovici. Am mai auzit că între Ţurcanu şi Bogdanovici s-au ivit disensiuni în privinţa modului în care să se facă reeducarea.

Bogdanovici era considerat mai mult un om al formelor, pe când Ţurcanu susţinea că numai prin fapte deţinuţii pot să dea dovadă că într-adevăr s-au reeducat, ca astfel să fie puşi în libertate, unde să ducă mai departe lupta lor de convingere a populaţiei în idealurile comuniste. Toate acestea mi se păreau nişte aberaţii cărora nu le-am dat nici o importanţă.

Intrat în cameră, Ţurcanu a fost întâmpinat de îndată de Bogdanovici, de Popa Ţanu, Sobolevschi şi alţii… Apoi s-au retras în partea camerei unde erau reeducaţii şi-au început cu şuşotelile. În acea parte a camerei sosirea lui Ţurcanu a produs un reviriment. Spre seară s-a făcut apel la noi să ne mai strângem – dacă putem – că mai era nevoie de încă un loc pentru Ţurcanu… Ţurcanu, cu un fel de orgoliu dispreţuitor, a zis că va dormi pe o laviţă (bancă) ce se găsea în cameră.

A doua zi, Popa Ţanu (pare-mi-se) cere un moment de ascultare întregii camere. După o introducere plină de maniere elegante şi cu o politeţe mai mult decât exagerată, adresându-se nouă, celor din partea opusă, ne anunţă (de parcă noi n-am fi ştiut) că ei sunt un grup care s-a trezit la realitate, că s-au organizat într-o grupare care şi-a propus să lupte împotriva trecutului pentru un viitor mai luminos – viitorul comunist – şi s-a exprimat că ei sunt plini de această convingere. Ni s-a cerut să privim adevărul în faţă şi să trecem de partea lor, dând dovezi de reeducare, pentru că numai în felul acesta vom fi eliberaţi.

Noi n-am dat nici o atenţie la tot ce s-a debitat şi ne-am văzut de treburile noastre. Nu am legat nici o discuţie în contradictoriu. Nu aveam ce discuta.

Baie de sânge în ziua de Crăciun

Noaptea de Crăciun răsuna de colinde, de clopoţei şi de vocile colindătorilor (din oraşul Piteşti) și a trecut cu greu. Trăiam în aceeaşi atmosferă de supraînghesuială în care, pe de-o parte erai obligat să stai culcat, iar pe de altă parte nu puteai să stai nici pe spate, nici în altă poziţie comodă, fiind atât de înghesuiţi, încât ne auzeam respiraţia şi se amestecau transpiraţiile. Sarabanda vergelelor metalice lovite într-un anumit fel de gardieni anunţa deşteptarea în ziua de Crăciun. Nu-mi amintesc dacă aveam posibilitatea de a ne spăla cât de cât mâinile şi faţa, întrucât chiuveta din cele două WC-uri era mai mult iluzorie pentru noi, cei aproximativ 100 de oameni.

Am respirat cât de cât uşuraţi când am început să ne mişcăm şi să ne spunem în gând rugăciunea. Recitam Rozariul în fiecare zi şi noapte, în orice moment posibil. În sfârşit sosi şi terciul (sau apa colorată) din ziua de Crăciun 1949…

Am început să ne strângem mâinile unii altora cu urările cuvenite acestei datini şi culmea, observam cum din rândurile reeducaţilor se strecurau din ce în ce mai mulţi. Ce gest fratern! mi-am zis… Uite că până şi reeducaţii simt nevoia ambianţei frăţeşti în această zi a bucuriei – cum se mai numeşte ziua de Crăciun.

Deodată – brusc – un semnal, un strigăt şi sunt lovit fără să apuc să văd de cine peste ochi, în cap, în burtă… parcă s-ar fi prăvălit cerul în jurul meu. Gemete, urlete… Văd cum unii cad la pământ. Simt cum cad şi eu şi nu mai ştiu nimic.

Într-un târziu mă trezesc cu mâna lui Silviu Murgu pe frunte – şi el plin de sânge – realizând că suntem mai mulţi îngrămădiţi sub priciul de la camera 4 Spital.

Ce s-a întâmplat? Nu puteam realiza. Simţeam cum sunt tras de picioare în urlete:

-Ieşiţi afară, bandiţilor! La lumină, să fiţi văzuţi!

Suntem scoşi de sub prici toţi cei bătuţi, iar în cameră, la lumina zilei, gardienii cu bâte în mână se uitau la noi. Alături de ei îi recunosc pe Ţurcanu, Sobolevschi, Popa Ţanu şi mulţi alţii…

Culmea! Iată şi figurile lui Cori Gherman, Nuti Pătrăşcanu, Burculeţ şi alţii pe care-i credeam că sunt alături de noi.

-Au vrut să ne omoare legionarii! striga Ţurcanu adresându-se gardienilor. Atunci, un alt răpăit de bastoane, ciomege, poate chiar răngi, lovituri de cizme s-au abătut asupra noastră.

Regizarea a fost mai mult decât puerilă, dar specifică ideologiei comuniste pentru aplicarea terorii prin orice mijloace. Dacă scăpase vreun centimetru de pe noi neînvineţit de fraţii noştri, gardienii ne-au acoperit într-o baie de sânge.

Nu înţelegeam, nu realizam de ce se întâmplă aceste lucruri tocmai în această zi a bucuriei, a Naşterii Domnului nostru Isus Cristos? Nu aveam cu ce să ne oblojim rănile, care rămăseseră deschise şi sângerau. Era deja către seară. Nici vorbă de mâncare în acea zi. Dealtminteri, cine ar fi putut mânca ?

Unii dintre reeducaţi au rămas printre noi ca să ne păzească. Ceilalţi s-au strâns în partea opusă şi începuseră să cânte un marş comunist pe care îl repetau neîncetat.

-Bandiților! tună vocea lui Ţurcanu. O să spuneţi tot; o să vărsaţi din voi tot ce n-aţi spus la Securitate. (termenul întrebuinţat de Ţurcanu era acela de “borât”: O să borâţi tot ce aveţi în voi). Aceasta-i treaba voastră acum: să vă scormoniţi minţile. Să nu mai rămână nimic din ce ar putea periclita securitatea statului comunist.

Eram cu adevărat distruşi. Bătaia gardienilor ne-a confirmat că nu mai aveam cui – pe acest pământ – să ne adresăm. Ne-am simţit abandonaţi în mâinile acestor călăi.

Şi totuşi, era ziua de Crăciun. Ziua în care S-a născut Pruncul Isus, dar pentru noi era o Vinere Mare, Vinerea Calvarului şi a deznădejdii. Un strop de lumină – parcă – m-a întărit un pic la gândul că Isus pe Cruce a fost – până şi El – în deznădejde… Dar nu voia Mea, ci voia Ta să fie…

O altă avalanşă de lovituri s-a năpustit asupra noastră. De data aceasta îl văd desluşit pe Cori Gherman izbindu-mă cu putere.

-Cum, şi tu ?…

-Gura, banditule! Te cunosc bine ! Să spui tot, tot ce n-ai spus la Securitate. Să nu mai rămână nimic în tine.

Se amestecau loviturile lui Ţurcanu cu ale lui Sobolevschi, Burculeţ, Nuti Pătrăşcanu… Cu toţii loveau în nişte fiinţe rănite de moarte, neputincioase. Eram zdrobiţi şi trupeşte şi sufleteşte”. (Aurel Vișovan, ”Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai părăsit?”)

Rapsodie pentru luptătorii din munți

Facem precizarea că Aurel Vișovan (poet și prozator al închisorilor comuniste) a compus ”Rapsodia Maramureșului” în perioada '48-'49, când a fost întemnițat la Sighet și la Cluj. Rapsodia evoca rezistența armată din Munții Maramureșului, fiind cântată și răspândită (cu toate riscurile de rigoare) în numeroase închisori. La cel de-al doilea proces, din 1959, procurorul solicitase (nici mai mult, nici mai puțin!) condamnarea la moarte a lui Aurel Vișovan, unul dintre capetele de acuzare fiind compunerea Rapsodiei! În pofida neîncetatelor toruri, bătăi și abuzuri (ombilicale regimului de exterminare a ”dușmanilor de clasă”, care presupunea înfometare și frig), Aurel Vișovan a rămas o pildă de moralitate și rezistență, nefiind niciodată frânt de călăii Securității.   

 

Spune-ti parerea

LA ZI

LOVITURĂ pentru VIORICA DĂNCILĂ!

marţi, 16 ianuarie 2018

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.