Editura Evenimentul si Capital
Versiune Web
SECTIUNI
luni, 20 martie 2017

BREXIT, mai DEVREME. Theresa May va activa Articolul 50 din Tratatul UE săptămâna viitoare. Când încep negocierile

Autor:

Premierul britanic, Theresa May, va anunța oficial Uniunea Europeană, în 29 martie, că Marea Britanie părăsește Uniunea. Urmează negocierile.

Cabinetul prim-ministrul a declarat că ea va scrie o scrisoare Consiliului European, adăugând că speră ca negocierile asupra termenilor ieșirii și a viitoarelor relații să înceapă cât mai curând posibil.

Anunțul vine la nouă luni după referendumul prin care britanicii au votat să iasă din UE, cu 51,9% față de 48,1%.

Un purtător de cuvânt al UE a declarat că „este pregătită și așteaptă” scrisoarea.

Potrivit Articolului 50 al Tratatului UE, negocierile asupra termenilor ieșirii și ai viitoarelor relații nu pot începe înainte ca Uniunea să fie anunțată oficial despre intenția de ieșire. Dacă totul se desfășoară conform planului, urmează doi ani de negocieri și Brexitul efectiv va avea loc în martie 2019.

Ambasadorul Marii Britanii la UE, Sir Tim Barrow, a informat Consiliul European, condus de Donald Tusk, azi, că data așteptată va fi 29 martie.

May va face o declarație în fața Camerei Comunelor, miercuri, imediat după invocarea Articolului 50, și își va prezenta obiectivele. Guvenrul vrea ca negocierile să înceapă cât de curând posibil, dar „apreciază că este corect ca celelalte 27 de state să aibă timp să se pună de acord asupra poziției comune”.

Cel mai probabil, scrie BBC, scrisoarea de invocare a Articolului 50 va fi scurtă, de maximum două pagini și va reitera public obiectivele generale: ieșorea din piața unică europeană, dar ajungerea la un acord asupra comerțului și alte subiecte.

Purtătorul de cuvânt oficial a negat că vor avea loc alegeri anticipate. May a declarat, azi, că intenționează să își țină promisiunea legată de Brexit și să negocieze cel mai bun acord. Rezultatele referendumului nu sunt doar „despre ieșirea din UE, ci și despre o schimbare în felul în care funcționează țara”.

„Parte a acestei promisiuni este construirea unei economii puternice și asigurarea că beneficiile creșterii economice și ale prosperității se simt în fiecare parte a Marii Britanii”, a mai spus ea.

Spune-ti parerea

LA ZI

ANUNŢ de ultimă oră de la KAUFLAND: Se întâmplă în TOATE MAGAZINELE!

luni, 27 martie 2017

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.