Editura Evenimentul si Capital
Versiune Web
SECTIUNI
miercuri, 06 septembrie 2017

Cea mai scumpă curvă din lume | Viața la Curte

Autor:

Îi era dor de sărutări străine, fără gust cunoscut. Șase luni în arest preventiv îl transformaseră într-o brută, cu o acută nevoie de sex și libertate.

Fusese silit să conviețuiască cu cinci infractori ordinari (toți cei din arest erau vinovați, cu excepția lui) față de care nutrea cele mai pure sentimente de ură și dezgust. Dormise într-un pat indiferent și fără memorie, în care se odihniseră, deopotrivă, hoți mărunți și tâlhari iscusiți.

După a treia lună de arest își pierduse orice speranță de libertate, intrând într-o cursă nebună de înlocuit avocați. Când, în sfârșit, nimeni nu se mai aștepta să îl vadă liber, a primit vestea: Străjeru, pleci acasă!

Fusese o ședință de judecată nesfârșit de lungă și tristă. Judecătorul își pierduse răbdarea, inculpații ascultau îngândurați și blegi pledoarii, acuzații, declarații, confesiuni. Părea că nimănui nu-i pasă de nimeni și, numai privindu-i, ar fi trebuit să te lovească o tristețe nemărginită.

Se perindau la microfon avocați din oficiu, avocați aleși, mai mari, mai mici, invocând articole, coduri, principii, scopuri, necesități, oportunități și soluții.

Bieții inculpați își plecau capetele, pătrunși de greutatea cuvintelor folosite de cei chemați să-i apere, sperând, în tăcere, că-l vor convinge și îndupleca pe judecător.

Un procuror cu gândurile destrămate privea nepăsător, deasupra tuturor. Se ridica, dintr-un automatism înspăimântător, citind rânduri scurte și toate la fel dintr-un carnețel, indiferent de ce dosar avea în față.

- Subzistă temeiurile... gradul ridicat de pericol social al faptei ... modalitatea de săvârșire... necesitatea asigurării bunului mers al urmăririi penale sau al judecății.

Deși părea amuzant tot repetând aceleași fraze, fața lui te obliga să-ți ții râsul. După o ședință ca asta, inculpații se pregăteau de pușcărie ca și cum s-ar muta – genți de voiaj, plase cu denumiri de supermarket, baxuri cu apă, aveau să îi însoțească în locurile unde nu pătrunde lumina și soarele e doar o tristă amintire.

Străjeru își susținuse fără tragere de inimă ultimul cuvânt. Blând, ca un pui de găină, plânsese puțin, cu lacrimi reci, invocând o mamă bolnavă, un copil minor și o sănătate șubredă.

Nu faptele lui Străjeru ne interesează azi, dar trebuie să vă introduc puțin printre paginile dosarului, ca să nu fiți chiar străini de cauză.

Era unul dintre funcționarii ăia plini de bani, dar săraci, care cer rest la curve și stau la all inclusive. Conducea mașini scumpe pe care nu și le putea permite, dar o punea pe maică-sa să aibă grijă de curățenia casei.

Din motive de aroganță extremă își construise o ditamai căsoaie și o trecuse pe numele părinților, pensionari agricultori. Deși câștigase o grămadă de bani, nu se dădea dus în ruptul capului din postul pe care îl ocupa de ani buni. Cum să-i lase pe alții să se pricopsească? Ce dacă el n-avea timp trei vieți să cheltuie cât adunase?

Până într-o zi când i-au bătut mascații în poartă, însoțiți de procurori și mandate de percheziție. Ce căutau: bani și documente. Pentru ce: infracțiuni de corupție, mită, abuz în serviciu, din astea. 

- Ce ți-a trebuit să iei bani de la ăla? L-a întrebat un amic.
- De unde era să știu că dobitocul o să mă toarne?
- Bine,mă, da, tu ai bani. Merită să faci pușcărie? Să cheltui pe procese?

L-au arestat, dar nu i-au găsit niciun ban la percheziție. Nici măcar în portofel nu avea mai mult de 200 de lei. Își plătise aroganța și îndrăzneala cu libertatea.

A cerut avocați buni, i s-au adus. Când a auzit cât îl costă, a exclamat îngrozit: decât să dau banii ăștia, mai bine stau doi ani la pușcărie.

Și, uite așa se face că a schimbat opt avocați în șase luni. Deja i se părea că începe să se priceapă la drept și Codul Penal, astfel că nu mai avea nevoie de avocat. Doar că legea îl obliga să aibă unul, iar asta îl enerva teribil. Iar cu avocat din oficiu parcă nu-i venea să meargă: o să creadă lumea că are probleme cu banii.

A ieșit după șase luni de arest preventiv, mai întărit și mai puternic ca niciodată. Și câte economii făcuse stând în celulă – nu femei, nu mașini, nu chefuri și băutură. Privea lumea cu o detașare disprețuitoare: am fost în infern și m-am întors.

Dintr-o dată parcă viața nu-i mai ajungea pentru câte dorea să facă :

- Andrei, vreau două. Vino și tu cu una dacă vrei, dar eu am nevoie de două. 
- Gata, se rezolvă! La opt sunt la tine. Ai vreo preferință? 
- Să fie femei și să nu fie prea scumpe. 
- Încerc. 

Îi plăceau fetele cu tarif fix și fără prea multe pretenții. Nu voia să știe niciodată cum le cheamă sau cum vorbesc. Peste câteva ore a apărut Andrei cu două fete – una dintre ele era drăguță, dar cealaltă părea că a fost adusă doar ca să o pună în valoare pe prima.

Singurul lucru frumos la ea erau ochii și ei ar fi meritat un alt trup. Cu sânii ruinați de gravitație și lăsați să atârne într-o rochie rușinos de mulată, i-a întins mâna și s-a prezentat:

- Eu sunt Raluca. Ai o casă frumoasă. Putem să facem baie în piscină? Te deranjează dacă nu ne-am luat costumele de baie? Prietenul tău nu ne-a spus că ești bogat.

Străjeru simțea cum îi țâșnește sângele din nas: și urâtă, și guralivă, și proastă. I-a răspuns cu o seriozitate înfricoșătoare:

- Piscina e doar pentru apropiați.

Raluca a început să râdă zgomotos:

-Păi nu ne apropiem noi în seara asta, ce zici tu?

Îl cam luase ciuda – urâta asta îi acaparase toată atenția, când trebuia să fie preocupat de fata cea frumoasă și tăcută.

- Fă ce vrei, mă duc să fac duș.

Și a plecat, cu gândul să o alunge pe vorbăreața cea urâtă cât mai curând: fusese o greșeală să cheme două fete. Preocupat de dușul la care atât visase în pușcărie, nici nu a simțit că era atins de două mâini străine. A închis ochii, crezând că visează, încercând să contureze în minte imaginea fetei frumoase, cu piele fină și păr blond.

Simțea pe rând căldură și răceală, îi era când rău când bine. Se pricepea fata. Inima îi bătea sălbatic și violent, spărgându-i coastele. Ar fi vrut să o sărute. Își amintea nopțile din celula aia infectă în care își mângâia perna și așternutul. Îmbrățișările fetei aveau ceva înfricoșător, dar nu îndrăznea să o întrerupă. A deschis ochii când era prea târziu – putea fi și o maimuță la cât de fericit era.

N-a tresărit când a văzut-o pe Raluca. Regreta doar că o plătise și pe cealaltă. Fata l-a împins cu forța în dormitor, după care i-a dat să bea ceva care îi ardea beregata. Apoi a simțit-o iar cum îl reîncălzea, îl sufoca, îl rătăcea, îl devora. Femeia asta era dată dracului. Și nici nu-i mai părea așa urâtă. O fi fost de la băutură.

- Cum ziceai că te cheamă?
- Raluca. Pe tine?
- Dan. Ești frumoasă, știi?
- Probabil n-ai mai fost demult cu o femeie.
- Aici ai dreptate. La pușcărie n-ai femei, decât dacă îți plac bărbații.
- Ai fost la pușcărie?
- Șase luni m-au ținut, dar n-au scos nimic de la mine. Și nici banii nu i-au găsit.
- Ce bani?
- Ăia pe care îi căutau.
- Înseamnă că ești bun dacă nu i-au găsit.
- Cel mai bun, vino încoa, să te pup. Și nici n-or să-i găsească că eu nu sunt ca toți fraierii care își țin banii în seif.
- Da cum ești tu?
- Sunt cel mai bun, ți-am zis. Ia nu mai vorbi atâta și mai fă-mi o dată ce mi-ai făcut.
- Hai să mai bem ceva, și i-a mai strecurat câteva pastile în paharul turnat aproape cu forța pe gât.
- Mă omori cu porcăria aia.
- Hai, lasă asta acum. Zi-mi de bani. Unde ascund băieții deștepți banii?
- În căsuța portarului, în spatele dulapului.
- Atât de simplu?
- Cum simplu, fato, dracu caută în boarfele portarului ? E o chestie mega inteligentă. 

Incapabil să mai simtă ceva, epuizat din pricina drogurilor și a oboselii, eroul nostru s-a prăbușit într-un somn adânc. S-a trezit după 12 ore cu neputința unei râme și dorința unui leu: Raluca, unde e Raluca ?

Cu greu s-a dat jos din pat și a privit pe geam – Jean, portarul, stătea de vorbă cu un polițist, gesticulând și văitându-se :

- Jeane, ce s-a întâmplat?
- Nimic șefu, cred că fetele alea două mi-au spart dulapul azi noapte. Moarte de bete, or fi căutând băutură.
- Cum, mă, să-ți spargă dulapul? Da tu unde erai?
- L-au făcut țăndări, nu că l-au spart. Și au mai lăsat și o gaură imensă în perete, nu știu de ce.

A simțit cum i se taie genunchii: banii mei! Inima îi bătea ca un ciocan. A țâșnit afară în chiloți, într-o fugă de neînțeles pentru cei din jur, dar totuși logică – în spatele acelui dulap se ascundeau banii lui. Ce să spună polițistului care îl privea năuc – curva aia mi-a furat șpaga?

- Domnule Străjeru, doriți să faceți o plângere pentru distrugere? Vă aștept la secție?
- Ce distrugere, ești dobitoc? Distrusul sunt eu...

Spune-ti parerea

LA ZI

LOVITURĂ pentru VIORICA DĂNCILĂ!

marţi, 16 ianuarie 2018

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.