Editura Evenimentul si Capital
Versiune Web
SECTIUNI
marţi, 21 martie 2017

Preşedintele Iohannis bagă controversa CORVETELOR în CSAT. Ce se întâmplă cu PROTOCOALELE SRI

Autor:

Construirea celor patru corvete multifuncţionale la şantierul naval de la Galaţi la care guvernul Grindeanu a renunţat figurează pe ordinea de zi a şedinţei CSAT de marţi, 21 martie.

Tema majoră a şedinţei CSAT convocată de preşedintele Klaus Iohannis o constituie programul de înzestrare a Armatei şi mandatul României la summitul NATO de la Bruxelles.

Înzestrarea Armatei, mai ales dotarea cu mai multe corvete multifuncţionale a devenit subiect de controversă după ce cabinetul Grindeanu a abrogat hotărârea privind corvetele dată de cabinetul Cioloş anul trecut, cu argumentul că procedura prevede obligatoriu avizul Parlamentului.  Însă, guvernul Cioloş nu a avut avizul deoarece preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a refuzat să pună în dezbatere Hotărârea de Guvern. În opinia actualilor guvernanţi, hotărârea nu îndeplinea cerinţele legale, care spun că este necesară aprobarea Parlamentului pentru investiţii ce depăşesc 100 de milioane de euro.

Membrii CSAT vor discuta despre stadiul îndeplinirii în cursul anului trecut a programului privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea armatei până în anul 2026 şi în perspectivă.

Activitatea desfăşurată anul trecut de către instituţiile cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale va fi un alt subiect dezbătut de către membrii CSAT, care vor discuta şi despre mandatul României la summitul NATO de la Bruxelles şi vor analiza activitatea Consiliului din 2016.

Potrivit Preşedinţiei, în cadrul şedinţei vor fi abordate şi alte subiecte de interes pentru securitatea naţională. În schimb, desecretizarea protocoalelor încheiate de SRI cu diverse instituţii nu va constitui o temă de discuţie. Şeful statului a menţionat că nu a cerut nimeni acest lucru şi nu a dorit să se pronunţe dacă demersul este oportun sau nu.

 

Spune-ti parerea

LA ZI

ANUNŢ de ultimă oră de la KAUFLAND: Se întâmplă în TOATE MAGAZINELE!

luni, 27 martie 2017

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.