Editura Evenimentul si Capital
Versiune Web
SECTIUNI
luni, 20 martie 2017

Daniel Constantin, DECLARAȚII CURAJOASE: "Nu sunt șantajabil pentru o funcție de vicepremier sau de ministru"

Autor:

Daniel Constantin, co-președintele ALDE, a declarat, la Digi24, că nu este şantajabil pentru o funcţie de vicepremier sau de ministru.

„Nu mă ţin de-o funcţie, nu pot fi călcat în picioare pentru o funcţie. Nu sunt şantajabil pentru o funcţie de vicepremier sau de ministru. Nu pot accepta încălcarea statutului”, a declarat Daniel Constantin.

 

Co-președintele ALDE şi-a exprimat nemulţumirea faţă de faptul că oameni care au fost lângă el au fost îndepărtaţi, pentru a intra pe listele pe locurile eligibile foarte mulţi parlamentari care au venit propuşi de Tăriceanu, pe ultima sută de metri.

 

„Nu pot să agreez ca, printr-o decizie a lui Tăriceanu, oameni care au obţinut rezultate foarte bune să fie înlăturaţi. În locul lor vin şi oameni care au calitate îndoielnică, pe criterii de prietenie, altele decât cele care ar trebui să primeze în partid”, a afirmat Daniel Constantin, care a subliniat că oamenii au nevoie de respect.

 

Spune-ti parerea

LA ZI

Volkswagen-Audi şi Enercon, interesate să demareze afaceri în România

miercuri, 26 aprilie 2017

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.