Editura Evenimentul si Capital
Versiune Web
SECTIUNI
vineri, 12 ianuarie 2018

COȘMARUL lunii ianuarie. Declarația 600, bătaia de cap pentru sute de mii de români

Autor:

Contribuabilii care desfășoară activități independente, cu excepția notarilor și a avocaților, sunt obligați să declare, până pe 31 ianuarie, la ANAF, veniturile realizate în 2017, pentru calcularea contribuțiilor de sănătate și de pensii

Sute de mii de români trebuie să depună la ANAF Declarația 600, până la 31 ianuarie 2018. Mai precis, Fiscul a calculat că sunt peste 200.000 de cetățeni care trebuie să depună Declarația 600. Este vorba de cei care au obținut venituri din activități independente, chirii, arendă.

Aceștia vor datora maximum 190 de lei pe lună pentru contribuția de Sănătate (CASS), care a fost plafonată la zece salarii minime pe economie. Asta înseamnă că cei care au venituri din chirii care depășesc 22.800 de lei pe an, adică 1.900 lei pe lună, vor plăti 190 de lei pe lună pentru accesul la Sănătate.

Când vine vorba de cotribuția la pensii (CAS), suma va fi opțională. De exemplu, dacă ai trei contracte pe drepturi de autor cu sume diferite, poți alege suma pentru care să plătești contribuția de pensii, dar aceasta nu poate fi mai mică de 1.900 de lei pe lună. Toate acestea trebuie făcute până la 31 ianuarie 2018, iar declarația se va completa pe baza unor estimări personale. Făcând referire la venitul obținut în anul precedent.

Fiscul susține că are capacitatea să proceseze toate declarațiile fiscale obligatorii, dar nu e exclus să existe cozi la care vor fi trebui să stea cei peste 200.000 de români.

ANAF, oficial

„În urma evaluării realizată la nivelul ANAF, a rezultat că un număr estimativ de 210.000 de contribuabili persoane fizice au obligația de a depune, până la data de 31 ianuarie 2018, formularul 600 în vederea determinării contribuției de asigurări sociale (CAS) și a contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS)”, se arată într-un comunicat al ANAF.

De la 1 ianuarie 2018, în cazul contribuabililor persoane fizice, care în anul fiscal precedent au obținut venituri din activități independente, din cedarea folosinței bunurilor, din activități agricole, silvicultură și piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiții sau venituri din alte surse, CAS și CASS se datorează astfel:

● CAS se datorează doar de către persoanele care au realizat venituri lunare din activități independente, cumulate din toate sursele în anul fiscal precedent, peste nivelul salariului de bază minim brut pe țară în vigoare în luna ianuarie a anului de impunere (pentru anul fiscal 2018 salariul minim brut este de 1.900 lei);

● CASS se datorează doar de către persoanele care au realizat venituri în anul fiscal precedent, din activități independente, din cedarea folosinței bunurilor, din activități agricole, silvicultură și piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiții sau venituri din alte surse, cumulate din toate sursele, cel puțin egale cu 12 salarii de bază minime brute pe țară (22.800 lei pentru anul fiscal 2018).

Începând cu 1 ianuarie 2018, indiferent de numărul activităților desfășurate și de nivelul venitului realizat, când acesta este cel puțin egal cu plafonul minim, CAS (25%) se datorează la un venit ales cel puțin egal cu nivelul salariului de bază minim brut pe țară (1.900 lei în anul 2018), iar CASS (10%) se datorează la salariul de bază minim brut pe țară.

Cine nu depune Formularul

Formularul 600 se depune doar de către persoanele care realizează venituri cel puțin egale cu plafoanele minime menționate. Persoanele fizice care obțin venituri sub plafon nu au obligația depunerii declarației, dar pot opta pentru depunerea acesteia în vederea asigurării în sistemele sociale.

Contribuabilii au la dispoziție și posibilitatea transmiterii acestui formular fără a se deplasa la sediile ANAF, prin poștă cu confirmare de primire, urmând ca, începând din data de 15 ianuarie 2018, Formularul 600 să poată fi transmis și în format electronic, de pe portalul www.anaf. ro.

Definiția Declarației 600, potrivit Fiscului

„600 - Declarație privind venitul asupra căruia se datorează contribuția de asigurări sociale și cu privire la încadrarea veniturilor realizate în plafonul minim pentru stabilirea contribuției de asigurări sociale de sănătate (OPANAF 4140/2017). Formular. Se completează și se depune de către persoanele fizice care realizează venituri asupra cărora se datorează contribuție de asigurări sociale și/sau contribuție de asigurări sociale de sănătate.

Declarația se poate depune direct la registratura organului fiscal, prin poștă, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, sau prin mijloace electronice de transmitere la distanță, potrivit legii, până la data de 31 ianuarie inclusiv sau în termen de 30 de zile în cazul celor care încep o activitate în cursul anului”.

Nebunia a fost provocată de OUG 79

Toată tevatura a început odată cu adoptarea, pe 8 noiembrie 2017, a OUG 79 privind modificarea și completarea Legii 227 din 2015 privind Codul Fiscal. Una dintre principalele prevederi este transferul contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, o măsură contestată de sindicate, de mediul de afaceri și de partidele de opoziție. O alta constă în reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10%, măsură criticată de primari, care afirmă că vor rămâne fără bani de investiții, iar unele administrații locale ar putea intra în incapacitate de plată. În forma publicată în Monitorul Oficial a OUG nu mai fost inclusă regula care stabilea că, de la începutul anului acesta, un salariat care ar fi obținut și venituri din activități independente nu ar mai fi plătit contribuții la asigurări de sănătate și pensie pentru acestea din urmă, deși în Nota de Fundamentare a proiectului de modificare a Codului Fiscal erau scutite.

Diaconu: ANAF încearcă să ascundă haosul creat de OUG 79

Fostul șef al ANAF, Gelu Ștefan Diaconu (foto), îi contrazice pe cei de la Fisc, susținând că este vorba de peste un milion de contribuabili care trebuie să depună Declarația 600. „Evaluarea ANAF este complet eronată! Peste 100.000 sunt doar persoanele fizice beneficiare de dividende încasate în 2017 (sau cei cu tranzacții mobiliare) cu venituri peste plafonul însumat al celor 12 salarii minime și care în anii anteriori nu datorau contribuții! Apoi numărul plătitorilor de CASS va fi mult mai mare (dintre cei cca.1,6 milioane contribuabili potențiali) decât cei obligați la plata CAS-ului, la care comunicatul (ANAF – n.red.) se referă cu predilecție! Mai mult decât atât: de unde știe ANAF câte persoane fizice au realizat venituri anul trecut peste plafonul de 22.800 lei când declarațiile fiscale cu veniturile realizate în 2017 urmau a fi depuse in luna mai a.c.? În esență, comunicatul ANAF este doar un tertip ieftin menit să ascundă haosul creat de OUG 79 la nivelul unităților de administrare fiscală”, a scris Gelu Ștefan Diaconu pe contul său de Facebook . 

Structura celor care trebuie să declare

El mai spune că sunt în jur de „600.000 de contribuabili care obțin venituri din chirii și arendă, vreo 400.000 din activități independente/ profesii libere (avocați, consultanți, mici meseriași etc.), vreo 100.000 din investiții (dividente, tranzacționare acțiuni etc.) și alte câteva mii care obțin venituri din jocuri de noroc sau alte surse. Peste 80% dintre aceștia au obținut venituri lunare mai mari decât salariul minim și chiar dacă au și calitatea de salariați cu carte de muncă vor trebui să se deplaseze la ghișeele ANAF”.

Sute de mii de decizii de impunere prescrise

Diaconu amintește că, la sfârșitul anului 2017, au fost emise circa 300.000 de decizii de impunere pentru contribuția de sănătate datorată de persoane fizice pe anul 2012 și care s-ar fi prescris începând cu 1 ianuarie: „Acești câteva sute de mii de contribuabili vor trebui să se deplaseze la ghișeele ANAF de pe raza teritorială a domiciliului stabil pentru plata sau clarificarea sumelor CASS datorate (doar o infimă parte dintre aceștia ar putea fi deja înregistrați informatic în Spațiul Privat Virtual)”.

Colac peste pupăză, cei care aveau venituri fără a fi salariați și trebuiau să depuna declarația în luna mai sunt obligați acum să o depună până în ultima zi a lui ianuarie, lună care, în fiecare an, activitatea ANAF este extrem de aglomerată, potrivit lui Diaconu, din cauza scadenței calendarului de declarare și plată a multor categorii de taxe și impozite, pentru aproape toți agenții economici.

Biriș: „Ar fi bine să ne facem socotelile cu atenție”

Fostul secretar de stat în Ministerul Finanțelor, Gabriel Biriș (foto) atrage atenția că e de așteptat ca în perioada următoare să urmeze la foc automat deciziile de regularizare pentru CASS pe 2013, 2014, 2015 și 2016, mai ales că planul de colectare la buget este unul cam nerealist. „Deci, bine ar fi să ne facem socotelile cu atenție anul acesta: avem mai puțini bani decât credem...

ANAF a găsit totuși resurse să aplice o legislație stupidă și a emis în 2015 aproape 200.000 decizii unor amărâți fără venituri, dar care primiseră câțiva lei dividende de la SIF-uri sau dobânzi la alocația copilului... Am scris la vremea aceea despre un caz concret, când pentru un venit de 8 lei, decizia de impunere a fost de 468 de lei, adică o rata efectivă de impunere de 5850% ! Au mai emis încă pe atâtea ca să le anuleze, urmare a unei amnistii...”, amintește Biriș pe Facebook.

Legea proastă duce la muncă în zadar

Tot el observă că deciziile de impunere pentru CASS sunt emise în baza declarațiilor depuse de contribuabil (PFA/PFI), D220 pentru veniturile estimate și D200 pentru venitul realizat: „Urmare a D220, ANAF emite o decizie (până acum doi ani erau două) de impunere atât pentru impozit cât și pentru CASS. Urmare a D200, ANAF emite două decizii: una pentru diferențele de impozit și alta pentru CASS, din care pe a doua, până acum, nu au emis decât pentru 2012. Pentru cine nu știe: decizia este titlul de creanță, în lipsa ei contribuabilul nu are obligația de a plăti nimic.

Să socotim: Suntem peste 500.000 de PFA/PFI. Asta înseamnă peste 1,5 milioane de decizii emise de ANAF. Toate astea sunt costuri de imprimare, de trimitere, de retrimitere, salariile oamenilor care le procesează. Zeci de milioane aruncați pe geam, pentru muncă în zadar la care legea proastă obligă sistemul”.

Lista formularelor fiscale s-a îmbogățit cu înca unul, după ce ANAF a publicat, pe 1 iulie 2012, un act normativ prin care aproba modelul unei noi declarații - Declarația 600.

Spune-ti parerea

LA ZI

E LEGE: Poți lua BANI DE LA STAT pentru CASĂ și MAȘINĂ!

vineri, 19 ianuarie 2018

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.