Editura Evenimentul si Capital
Versiune Web
SECTIUNI
marţi, 21 martie 2017

Madalina Dobrovolschi a anunțat ședința CSAT de marți. Ce a spus despre protocoalele SRI

Autor:

CSAT se reuneşte, marți, la Palatul Cotroceni, printre subiectele de pe ordinea de zi aflându-se mandatul României pentru Summitul NATO de la Buxelles. Purtătorul de cuvânt al preşedintelui României, Mădălina Dobrovolschi, a precizat că un subiect privind desecretizarea protocoalelor dintre DNA şi SRI nu se va afla de agenda CSAT.

"Nu se va afla pe agenda acestei şedinţe un astfel de subiect, dar dacă vor exista solicitări punctuale la un moment dat acestea vor fi analizate şi vor fi date răspunsuri în conformitate cu analizele respective", a spus Mădălina Dobrovolschi. 

"Este un summit aniversar pentru că se împlinesc 60 de ani de la momentul semnării tratatelor de la Roma, ocazie cu care liderii ţărilor europene vor semna o declaraţie. Este un moment în care vor începe dezbaterile privind viitorul UE în contextul Brexit", a declarat Dobrovolschi. Întrebată dacă preşedintele Klaus Iohannis va avea o discuţie cu premierul Sorin Grindeanu pe marginea Summitului de la Roma, Dobrovolschi a răspuns: 

"Dacă domnul preşedinte Klaus Iohannis va considera că este necesar să existe astfel de discuţii, ele cu siguranţă vor avea loc, vor fi anunţate, vor fi comunicate de către Departamentul de Comunicare sau chiar de către domnul preşedinte", a răspuns purtătorul de cuvânt al şefului statului. 

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat săptămâna trecută că la şedinţa CSAT se va discuta şi despre achiziţionarea corvetelor. "Nu cred că sunt probleme, dar cu siguranţă asta va fi o chestiune care va fi discutată în CSAT", preciza Iohannis. 

Administraţia Prezidenţială a anunţat săptămâna trecută că pe ordinea de zi a şedinţei CSAT, care va avea loc la ora 11,00, sunt incluse şi subiecte referitoare la stadiul îndeplinirii, în anul 2016, a Programului privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea Armatei României până în anul 2026 şi în perspectivă, precum şi activitatea desfăşurată de către instituţiile cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale în 2016 şi principalele obiective pentru acest an. 

În cadrul reuniunii se vor mai analiza activitatea desfăşurată anul trecut de către Consiliul Operativ de Securitate Cibernetică, CSAT, precum şi de către Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) şi Planul de activitate pentru anul 2017. 

 

 

 

Spune-ti parerea

LA ZI

Șeful uneia dintre cele mai puternice firme din IT-ul românesc tocmai și a anunțat demisia. EXCLUSIV Ce le-a transmis salariaților

vineri, 28 aprilie 2017

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.