Editura Evenimentul si Capital
Versiune Web
SECTIUNI
marţi, 21 martie 2017

Iată omul! Je suis Pilat. | REFLEXUL DE CULTURĂ

Autor:

Cînd a intrat în Academia Franceză, la 61 de ani, Roger Caillois (1913 - 1978) a fost caracterizat în discursul de recepție drept un spirit ”autonom, dintre cele mai curioase”: trecut pe la suprarealiști și, apoi, plecat de acolo, sociolog cu serios temei științific, dar fascinat de mituri și religii, solidar cînd cu Bataille, cînd cu Bernanos, poet de real talent, dar și redutabil teoretician al literaturii, autor al unor isprăvi editoriale care au marcat spiritul european (a avut, de pildă, un rol decisiv în aducerea în Europa a operelor lui Borges și a întregii fabuloase literaturi sud-americane ).

 În 1961, Caillois a publicat o cărțulie intitulată ”Pilat din Pont”, apărută și în românește la Humanitas, acum vreo 10 ani. I se spune roman, poate, pentru că ficționalizează. Dar ar putea fi, foarte bine, un eseu liber. Ori un reportaj imaginar. În puține pagini, Caillois se concentrează aupra felului în care cel de-al cincilea prefect roman al Iudeii a trăit ziua de după arestarea lui Isus pe Muntele Măslinilor. Ce putea înțelege și, mai ales, ce putea face acest biet roman? Biet? - veți protesta, poate. Era, totuși, un om puternic, veți spune. Reprezenta Imperiul în Iudeea! Da, biet zic, nu am greșit. La ce i-au folosit legiunile și Imperiul, cultura lui (cîtă avea) și experința lui politică în fața Dumnezeului întrupat? La nimic. A înțeles, bietul de el, cît putea înțelege un om politic instruit, demnitar al celei mai avansate civilizații a timpului. Adică, în fața Dumnezeului întrupat, nu a înțeles nimic. Mai multe decît el a înțeles soția lui, despre care credem că se numea Claudia și care a primit un vis chinuitor legat de Neprihănit în seara de dinaitea judecății. În orice caz, cartea lui Caillois îmi este, de mulți ani, foarte apropiată. Iar fraze precum aceasta: ”Una din cauzele slăbiciunii lui Pilat era respectul față de om”, mă urmăresc tot timpul…

Umblînd prin lumea de dincolo, Dante îl găsește pe Pilat în spațiul de dinaintea intrării în Infern, acolo unde stau cei care ”nu pot fi nici reci, nici calzi”. Pentru genialul florentin, Pilat este o umbră al cărei nume nu-l rostește, dar despre care zice că a comis ”marele refuz”. Dante este ambiguu cînd se referă la umbra lui Pilat (atît de ambiguu încît mulți cercetători cred că nici nu se referă la faimosul guvernator, ci la un anume Papă) - la fel de ambiguu, pe cît a fost Pilat însuși în fața Domnului. Dar cum putea un om să fie altfel? Dacă pînă și apostolii erau năuciți de propria incapacitate de a-L înțelege pe Învățător; ei, cei care fuseseră de El aleși și care umblaseră cu el în sus și-n jos, văzîndu-L și ascultîndu-L, ei nu înțelegeau mare lucru din ce li se întîmplă. Atunci, ce pretenții poți avea de la un străin? Unul care, plin de credința în civilizația romană, nu pricepea ce-i cu ideea asta monoteistă, ce-i cu agitația asta în jurul venirii unui așa-zis Mesia (ce-i aia Mesia? - se întreabă Pilat nu o dată), ce-i cu evreii ăștia atît de pasionali în religia lor?

De la Anatole France la Bulgakov, Pilat a fost personaj în multe opere literare. Aș zice, chiar, că portretizarea lui Pilat a fost o adevărată ispită pentru scriitorii spațiului creștin din secolul al XIX-lea încoace, adică de cînd ”ficțiunea istorică” a dobîndit rang însemnat în literatură. Explicația e imediat detectabilă: dintre toți actorii acelei istorii sacre, el are comportamentul cel mai omenesc. Toți ceilalți actori din zilele arestării, judecării și execuției lui Isus Cristos, par a fi distribuiți de mîna divină în rolurile lor; Pilat, însă, este lăsat să fie cum este. Un om. Puternic și sigur pe el din perspectivă lumească, dar orb ca o cîrtiță speriată, cînd dă de Cer. Comportamentul lui Isus este exemplar și dincolo de puterile imediate ale oamenilor – El fixează standardul cel mai înalt. Comportamentul Sinedriului, al lui Ana și Caiafa, este și el destul de neobișnuit datorită combinației de șiretenie politică și de determinare în urmărirea unui plan. În plus, chiar dacă Isus se comportă misterios (dînd misterului cel mai înalt sens), iar Ana și Caiafa se comportă ascuns, și El și ei sînt pe poziții clare. Pilat, însă,  este ambiguu. Vrea și nu știe cum, pentru că nu știe cum, începe să nu mai vrea, se implică, dar vrea să se derobeze și cînd se derobează, vrea totuși să fie clar unora (nu tuturor!) că s-a implicat totuși – ce e mai omenesc decît asta? În unele personificări literare, Pilat este un funcționar rece și calculat. Chiar cinic. În altele, este un om slab, bîntuit de temeri, incapabil de opțiune. Nepăsător ori incapabil să înțeleagă dimensiunea colosală a deciziei sale, ne apare în alte părți. Uneori îl găsim atașat idealului imperial roman, alteori îl găsim ca pe un funcționar care vrea să apuce o pensie bună și liniștită. Sînt și autori care îi dau un rol într-un mare plan divolesc, în confruntarea dintre Cel Viclean și Dumnezeu. Alții, dimpotrivă, îl socotesc unealta lui Dumnezeu – fără Pilat și decizia lui indecisă ”proiectul” Întrupării nu s-ar fi petrecut așa cum s-a petrecut. Chiar dacă putem în continuare specula asupra naturii rolului lui Pilat din Pont, există măcar ceva sigur: cei mai mulți dintre noi sîntem ca Pilat. Puși în fața unei decizii mari, vom evalua din toate perspectivele pe care le putem vedea și vom alege varianta în care se combină egoismul cu prudența. Caillois, însă, face un pas în plus. El explorează dinamica simțului moral și justițiar din Pilat. Acest simț se afirmă și se repliază de cîteva ori pe parcursul zilei, fie stimulat de inimă, fie descurajat de rațiune. Aparent, Pilat are pe mînă apărarea unei nevinovății. În fapt, el are în față o mare soluție de viață. Comportamentul lui Pilat, cel puțin așa cum ne este redat de Caillois, este identic cu al oricăruia dintre noi în fața ideii creștine. Creștinismul ne oferă o soluție – poate singura. Aceea care ne protejează inocența. Din felurite motive, ezităm.

S-a spus despre ”Pilat din Pont” că este o carte în care Caillois explorează posibilitatea omului de a ieși din logica sacrului, de a se elibera de apăsarea sa onotologică . Pilat are toate datele ca să încerce (poate chiar cu succes) această desprindere. Este suficient de rafinat să știe că adevărul e o problemă complicată și că doar ignoranții spun că-l cunosc. Este suficient de școlit ca să înțeleagă că înțelepciunea e un fel de prudență, că, de pildă, acolo unde se avîntă mintea, inima nu are ce căuta. Are și disciplina ascultării: vorbele prietenului său filozofic, ale soției, ale lui Iuda și ale liderilor din Sinedriu cad adînc în mintea lui și le metabolizează pe toate. La finalul cărții, de altfel, Pilat iese foarte bine. Umanitatea îi reușește. A trecut cu omenescul din el pe lîngă divinul din Celălalt. Doar că, adaug eu, nu știe ori nu vrea să știe că e și el un om sub marea umbră a Crucii pe care a lăsat-o să se ridice. Are, totuși, o scuză: Iuda îi spusese că, oricum, nu avea de ales, căci așa era Planul. O sucză de care avem atîta nevoie ca să putem trăi mai departe cu crucea greșelilor noastre pe umeri…

Cînd Pilat a spus mulțimii ”Iată Omul!” ( Ioan 19, 4-5), de fapt vorbea despre sine. Și el, șieși, nu-și găsea nici o vină. Iar Pilat sînt și eu. Și dumneavoastră.

 

Spune-ti parerea

LA ZI

DECIZIA lui DRAGNEA care a lovit direct în MULTINAŢIONALE

joi, 23 martie 2017

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.