Editura Evenimentul si Capital
Versiune Web
SECTIUNI
vineri, 21 aprilie 2017

Impozitul pe venitul global, mai mic pentru bogaţi

Autor:

Ministerul Finanţelor a făcut public primul document de lucru al proiectului de lege privind noul Cod Economic. Abonamentele la fitness sau la clinici private sunt deduceri care vor scădea dările doar pentru românii cu venituri peste medie, defavorizând categoriile vulnerabile

Primul draft al legii privind noul Cod Economic realizat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP) ridică mai multe întrebări decât lămuriri. Specialiştii în economie şi finanţe sunt la unison în a aprecia că, în această formă, legea nu este fezabilă. Mai mult, pentru a beneficia de deduceri, trebuie să ai cu ce plăti serviciile decontate de stat.

Termeni explicativi

Pentru a clarifica termenii, MFP a definit gospodăria ca fiind „un grup alcătuit din una sau mai multe persoane fizice înrudite sau neînrudite, care au un patrimoniu comun pe care îl administrează împreună din punct de vedere economic și financiar și locuiesc sau nu locuiesc efectiv la același număr cadastral”.

Conform realizatorilor draftului de lege, persoanele care datorează impozit pe gospodărie şi care sunt numite în continuare contribuabili sunt: „persoana fizică rezidentă, desemnată ca reprezentant al gospodăriei; persoanele fizice nerezidente care desfăşoară o activitate independentă prin intermediul unui sediu permanent în România şi persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activităţi dependente în România”.

Venitul anual global se determină la nivelul fiecărei gospodării fiscale și reprezintă suma veniturilor, câștigurilor nete sau brute, după caz, obținute de către fiecare membru al gospodăriei din România, cu excepția veniturilor neimpozabile, cum ar fi cele ale pensionarilor. Impozitul pe venitul anual global pe gospodărie va fi de 10%, în cazul în care suma venitului depăşeşte 2.000 lei. Sub această valoare nu se percepe niciun impozit.

Deduceri la venitul net anual

În vederea uşurării fiscale şi susţinerea unor activităţi cultural sportive şi accesul la servicii private (pensii şi sănătate), autorii acesui draft au stabilit deductibilităţi din venitul net anual.

Astfel vor putea fi „decontate”: contribuția de asigurări sociale și contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorate și plătite de către persoanele fizice; primele de asigurare voluntară de sănătate, precum şi serviciile medicale furnizate sub formă de abonament, astfel încât la nivelul anului să nu se depăşească nivelul unui salariu minim pentru un muncitor necalificat pe gospodărie; fonduri de pensii private; prime de asigurare voluntară de sănătate, precum şi serviciile medicale furnizate sub formă de abonament; asigurările obligatorii pentru casă și masină (RCA), programe educaţionale şi recreere pentru copiii aflaţi în întreţinere: grădiniţe particulare, programe tip before/after school, taxe școlare, tabere sau excursii școlare, cursuri de limbi străine, arte, sport, cursuri de pregătire tip meditaţii; taxe şcolare; abonamente sală fitness, gimnastică, dans şi alte activităţi sportive; achiziții de cărţi şi produse de papetarie; bilete sau abonamente la teatru, cinema, spectacole; servicii balneo-climaterice, fiziterapeutice, kinetoterapeutice; medicamente pentru boli cronice şi grave; întreținere și reparații gospodărie; susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii, unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii.

Ceea ce nu s-a luat în calcul este faptul că aceste deduceri favorizează pe cei cu venituri mai mari, cei care câştigă bani mai puţini nu au de unde plăti abonamente la fitness, şcoli de balet sau burse private, ca să poată să le deducă la sfârşit de an. Astfel, baza impozabilă în cazul categoriilor sărace va fi mai mare, în lipsa deducerilor.

Ionuţ Dumitru, Preşedintele Consiliului Fiscal: „Riscuri mari privind colectarea bugetară”

„Din acest draft nu se înţelege cum se vor face încasări bugetare (din venituri - n.r.). Cea mai simplă metodă şi cea mai eficientă este reţinerea la sursă. Nu pot să mă gândesc şi nici nu pot sămi imaginez cine a putut să gândească altfel. Apar riscuri mari privind colectarea bugetară. În momentul de faţă este prematur să folosim cifre. Este o schimbare majoră, cu un sistem complex. Faptul că se vor face deduceri este o decizie pozitivă. Codul Economic va necesita un efort birocratic atât din partea contribuabilului cât şi a statului. ANAF-ul în sine va avea nevoie de resurse IT şi umane pentru a face faţă”.



llie Şerbănescu: „În România există o incapacitate notorie de a implementa ceva”

„Impozitul pe venitul global există în toată lumea civilizată. Din păcate în România există o incapacitate notorie, indiferent ce partid este la putere, de a implementa ceva. Pentru a putea aplica această lege, ar trebui să avem un sistem informatic unic, astfel încât CNP-ul fiecăruia să apară la Sănătate, la Poliţie, la ANAF-ul şi la Finanţe. La noi, e pe dos, numai la Ministerul de Finanţe sunt două sisteme informatice. Părerea mea este că va fi un dezastru. Gospodăria fiscală e o prostie, ar trebui să fie pe o persoană sau pe o familie instituţională. Va fi nevoie de mulţi avocaţi şi multi consilieri fiscali”.



 

Spune-ti parerea

LA ZI

Locuri de muncă în Marea Britanie pentru români. Se caută personal chiar în România

sâmbătă, 29 aprilie 2017

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.