Editura Evenimentul si Capital
Versiune Web
SECTIUNI
vineri, 21 aprilie 2017

Un INTERLOP CELEBRU a ajuns din nou la PUŞCĂRIE. VIDEO

Autor:

Celebrul interlop braşovean Alen Moisin a fost din nou încătuşat, de această dată la Madrid. El urmează să fie adus sub escortă în România.

Alen Moisin, interlop, a fost condamnat pentru mai multe furturi, şantaj, proxenetism şi şantaj. Pe lângă toate acestea se mai adaugă şi cămătăria, infracţiunile informatice, iar cel mai recent şi traficul de droguri.

În plus, procurorii DIICOT au descoperit că Moisin încerca să între şi pe piaţă neagră a operelor de artă. Adusese în ţară 46 de picturi, unele semnate Picasso, pentru care cerea milioane de euro.

Alen Moisin susţinea că un tablou semnat Pablo Picasso valorează 4,7 milioane de euro. Alte 45 de astfel de lucrări, cel mai probabil furate, fuseseră aduse în ţară prin curieri şi zăceau într-o garsonieră insalubră din oraşul Săcele. Arestat la domiciliu pentru alte infracţiuni, Moisin se ocupă personal de plasarea lucrărilor de artă pe piaţă neagră.

Cătălin Borcoman, procuror-şef DIICOT Braşov: "Alen Moisin se filma cu obiecte de interes, fiind în arest la domiciliu. Imaginile erau transmise celor ce doreau să cumpere."

"Până în acest moment nu este semnalată dispartitia acestei colecţii, par să provină din aceeaşi colecţie toate, după modul de ambalare, dar sunt doar deducţii ale noastre”, a mai adăugat acesta.

Alen Moisin a organizat o reţea de trafic de droguri prin care ar fi plasat pe piaţă cel puţin 10 kilograme de canabis. La începutul lui februarie a fugit din ţară, dar a fost capturat într-un hotel din Madrid. Condamnat definitiv de patru ori până acum, Moisin este probabil cel mai cunoscut interlop braşovean. A intrat în atenţia opiniei publice în celebrul scandal al bandelor din 1999, când a fost încătuşat chiar în faţă camerei de filmare, scrie ştirileprotv.ro.

 

Spune-ti parerea

LA ZI

EXCLUSIV: CEL MAI MARE COŞMAR al românilor IA SFÂRŞIT!

joi, 27 aprilie 2017

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.