Editura Evenimentul si Capital
Versiune Web
SECTIUNI
luni, 20 martie 2017

Loteria bonurilor fiscale. A fost desemnată VALOAREA CÂȘTIGĂTOARE

Autor:

Bonurile fiscale emise în data de 1 februarie 2017, cu o valoare de 361 de lei, au fost desemnate câştigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică.

La această extragere au participat bonurile fiscale emise între 1 şi 28 februarie 2017, iar fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

Cererile de revendicare pot fi depuse începând  de azi, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate şi o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF.

Potrivit unui comunicat al Ministerul Finanțelor Publice, selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape. Astfel, duminică, 19 martie, a fost organizată prima etapă, respectiv extragerea bilelor care vor determina ziua emiterii şi valoarea bonurilor câştigătoare. După centralizare, dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor maxim 100 de bonuri câştigătoare.

Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al C.N. ”Loteria Română” (CNLR) pentru o perioadă de minim 30 de zile.

În 2017, Ministerul Finanţelor Publice organizează extrageri lunare în cadrul Loteriei bonurilor fiscale şi două extrageri ocazionale, una de Paşte şi una de Crăciun, fondul anual de premiere fiind de 14 milioane de lei.

Spune-ti parerea

LA ZI

ANUNŢ de ultimă oră de la KAUFLAND: Se întâmplă în TOATE MAGAZINELE!

luni, 27 martie 2017

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.