Editura Evenimentul si Capital
Versiune Web
SECTIUNI
vineri, 21 aprilie 2017

Milionarul vasluian Ciprian Safir, obligat de instanță să facă muncă în folosul comunității

Autor:

Administratorul unei societăţi de construcţii din judeţul Vaslui, Ciprian Safir, a fost condamnat de magistraţii de la Tribunalul Iaşi la 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru instigare la fals intelectual şi complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene.

Potrivit portalului instanţei de judecată, în acelaşi dosar au fost condamnate alte 18 persoane, printre care directorul executiv al Direcţiei Tehnice din cadrul Consiliului Judeţean Vaslui, directorul general şi directorul tehnic al SC Lucrări Drumuri şi Poduri Vaslui şi un fost funcţionar din cadrul Primăriei Vaslui, care au efectuat recepţia unui proiect de investiţii din comuna ieşeană Mironeasa, cu toate că, în fapt, o parte dintre lucrări nu erau efectuate. Este vorba despre modernizarea unui drum comunal, susține Agerpres.

Cei patru, alături de Ciprian Safir, trebuie să efectueze muncă în folosul comunităţii timp de 60 de zile. Magistraţii Tribunalului Iaşi au obligat, totodată, firma administrată de Ciprian Safir la plata unei o amenzi penale în valoare de 180.000 de lei şi i-au interzis să mai participe la achiziţii publice timp de doi ani de zile după rămânerea definitivă a sentinţei. Pe lângă vasluienii condamnaţi, judecătorii Tribunalului Iaşi au dispus pedepse şi în cazul fostului primar al comunei Mironeasa, Elena Curcudel şi a mai multor funcţionari din cadrul Primăriei Mironeasa, respectiv din cadrul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Iaşi. Cu toţii au fost condamnaţi la 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere. Sentinţa Tribunalului Iaşi nu este definitivă.

 

Spune-ti parerea

LA ZI

Locuri de muncă în Marea Britanie pentru români. Se caută personal chiar în România

sâmbătă, 29 aprilie 2017

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.