Editura Evenimentul si Capital
Versiune Web
SECTIUNI
sâmbătă, 13 ianuarie 2018

Mircea Badea, „CUPLAT” cu o SUPER-VEDETĂ de la noi? „DA, e adevărat. E bătrân, ce-i drept, dar...”

Autor:

Una dintre cele mai sexy vedete de la noi a făcut o mărturisire amuzantă și în același timp destul de șocantă pentru fanii săi despre Mircea Badea.

Roxana Vancea, căci despre ea este vorba, a publicat un mesaj referitor comentariile pe care Mircea Badea le face adesea despre ea şi postările ei de pe reţelele de socializare. 

„Da, e adevărat! Mircea Badea este angajatul meu. Pentru că am tot fost întrebată de ce vorbeşte Mircea despre mine foooarte des în emisiunile lui şi de ce îmi analizează contul de Instagram mereu în emisiunile lui, acesta este răspunsul: e PR-ul meu personal. I-am întins o mână, pentru că văzusem cum se plafonase, vorbind de atâţia ani doar pentru consumatorii de tigăi şi friteuze la promoţie.

Începuse să vorbească fix ca ăia de la TeleShopping, ceea ce era foarte naşpa pentru un om cu atâta talent. E bătrân, ce-i drept, dar nu într-atât de bătrân încât să se cramponeze pe nişa asta. De câte ori aveţi posibilitatea să faceţi o faptă bună, nu staţi pe gânduri! Orice om aflat în dificultate merită o şansă!”, a scris Roxana Vancea pe pagina personală de Facebook.

 Prezentatorul de televiziune Mircea Badea formează un cuplu cu vedeta de televiziune Carmen Brumă de foarte mulți ani. Din povestea de dragoste dintre Mircea badea și Carmen Brumă a venit pe lume un băiețel, Vlad, care anul trecut a împlinit trei ani.

Însă, înainte de povestea de dragoste cu Carmen Brumă, Mircea Badea s-a iubit timp de șapte ani cu o tânără care se numește Diana Duhanov.

 

Spune-ti parerea

LA ZI

RCS&RDS ar putea construi în Ungaria propria rețea de telefonie mobilă

joi, 18 ianuarie 2018

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.