Editura Evenimentul si Capital
Versiune Web
SECTIUNI
miercuri, 10 februarie 2016

Moaştele călugărului care a purtat stigmatele lui Hristos arată incredibil | GALERIE FOTO

Autor:

Moaştele lui Padre Pio, călugărul romano-catolic care a purtat de la vârsta de 31 de ani stigmatele lui Iisus Hristos, au fost transportate zilele trecute la Vatican într-o raclă de cleştar. Imaginile sunt tulburătoare, mai ales că rămăşiţele pământeşti ale sfântului părinte Pio par extrem de bine conservate. Potrivit presei occidentale, aspectul impecabil al sfântului s-ar datora şi măştii de silicon aşezate pe chipul acestuia.

Deşi a murit în 1968, popularul călugăr capucin a fost canonizat abia în 2002 iar rămăşiţele sale neputrezite au fost exhumate şase ani mai târziu pentru a fi expuse în San Giovanni, oraș în care monahul și-a petrecut cea mai mare parte a vieții. Biserica Catolică spune că Padre Pio a purtat stigmatele lui Hristos toată viaţa, fenomen care se manifestă printr-o sângerare la nivelul palmelor, în locul în care se presupune că au fost înfipte piroanele folosite la crucificarea Fiului lui Dumnezeu.

Mutarea (temporară) a sfântului la Vatican i-a întristat pe localnicii din San Giovanni care spun că pe timpul vieţii Vaticanul nu l-a iubit prea mult pe blândul părinte şi duhovnic. “Pentru mine este o zi tristă. Un sfânt nu porneşte în pelerinaj. Credincioşii sunt cei care vin în pelerinaj să i se închine”, spune Auro Mizza, unul din sutele de localnici din San Giovanni care şi-au luat rămas bun de la Padre Pio. Despărţirea este însă de scurtă durată, rămăşiţele călugărului urmând să se întoarcă la locul lor de odihnă la sfârşitul acestei luni.

Anual, aproximativ un milion de persoane vin să se închine la moaştele părintelui, despre care se spune că ar fi putut, în timpul vieţii, să prezică destinele oamenilor şi că ar fi ştiut cu exactitate ce aveau de gând să mărturisească la spovedanie. Au existat, de asemenea, mărturii şi despre alte capacităţi paranormale ale Părintelui Pio cum ar fi levitaţia.

Padre Pio s-a născut în 1887 şi a murit în 1968, popularitatea călugărului devenind ulterior şi mai mare în rândul credincioşilor, în ciuda unei oarecare reţineri manifestate de Vatican. A fost în cele din urmă canonizat în anii în care fruntea Bisericii Catolice s-a aflat Papa Ioan Paul al II-lea.

Spune-ti parerea

LA ZI

România are cea mai IEFTINĂ benzină din UE – RAPORT OFICIAL

sâmbătă, 25 martie 2017

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.