Editura Evenimentul si Capital
Versiune Web
SECTIUNI
joi, 20 aprilie 2017

Nicu Alifantis a devenit bunic. Vezi ce cântec de leagăn i-a compus nepoatei sale

Autor:

Celebrul Nicu Alifantis a devenit bunic. Miercuri, 19 aprilie, fiica sa mai mare, Maria, a născut o fetiță, Alexandra. Bebelușul cântărește 3,5 kilograme, are 51 de cm și medicii i-au dat nota 10. Despre Maria nu se mai știe ce notă a luat la naștere, dar se spune că părinții ei, Anca și Nicu, s-au cunoscut în garsoniera din Piața Romană nr 9, devenită cunoscută prin șlagărul cu același nume.

Cu puține ore înainte de nașterea primei nepoate, Nicu Alifantis a întâmpinat momentul unic în felul său, scriind o poezie, pe care, probabil o va pune și pe muzică, atunci când Alexandra va refuza să adoarmă. Iată versurile:

Nerăbdare

Îmi pare că tot ce-arată ca un Elefant,
E musai să se-mbrace foarte elegant.
De astă dată-n roz, cu flori, și cu fundiță,
Tandră și blândă, tocmai pentru că-i fetiță.
Chiar de vă par emoționat și tremur vargă,
Privind cum printre tufe trece-o salamandră,
Să nu vă amăgiți, poa’ să se clatine ea șandra,
Aicea stau până ce-apare Alexandra!

(Nicu Alifantis, 19.aprilie 2017, în zori)
ALEXANDRA, AMR câteva ore, foarte puține...

Nepoata lui Nicu Alifantis

 

 

Spune-ti parerea

LA ZI

Locuri de muncă în Marea Britanie pentru români. Se caută personal chiar în România

sâmbătă, 29 aprilie 2017

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.