Editura Evenimentul si Capital
Versiune Web
SECTIUNI
vineri, 12 ianuarie 2018

Cine se POATE PENSIONA anul acesta. CONDIȚIILE de VÂRSTĂ și VECHIME

Autor:

Vârsta standard de pensionare în România este de 65 de ani pentru bărbați și de 63 de ani pentru femei. Practic, însă, pentru femei, acest standard încă nu a fost atins, așa că doamnele pot ieși mai repede la pensie. Iată cum

Potrivit Potrivit Legii 263/2010, actualizată, vârsta standard de pensionare la termen este de 65 de ani pentru bărbați și de 63 de ani pentru femei. De asemenea, indiferent de sex, stagiul minim de cotizare (vechimea în muncă) este de 15 ani, iar cel complet este de 35 de ani.

Legea, însă, prevede ca aceste standarde de cotizare să fie atinse treptat, eșalonat, până în 2030. Pentru bărbați, standardul a fost atins deja, pentru femei, însă, acesta va fi atins abia peste 12 ani. Până atunci, doamnele se pot pensiona mai devreme, în funcție de data nașterii. Mai exact, anul acesta, pot ieși la pensie, doamnele născute între aprilie 1957 și decembrie același an, potrivit tabelului.

VÂRSTE STANDARD DE PENSIONARE, STAGII COMPLETE ŞI STAGII MINIME DE COTIZARE - FEMEI

Luna şi anul nașterii / Luna şi anul pensionării / Vârsta asiguratului la ieşirea la pensie (ani/luni) / Stagiul complet de cotizare (ani/luni) / Stagiul minim de cotizare (ani/luni)

Aprilie 1957 / Ianuarie 2018 / 60/9 / 30/9 / 15/0
Mai 1957 / Februarie 2018 / 60/9 / 30/9 / 15/0
Iunie 1957 / Martie 2018 / 60/9 / 30/9 / 15/0
Iulie 1957 / Mai 2018 / 60/10 / 30/10 / 15/0
August 1957 / Iunie 2018 / 60/10 / 30/10 / 15/0
Septembrie 1957 / Iulie 2018 / 60/10 / 30/10 / 15/0
Octombrie 1957 / Septembrie 2018 / 60/11 / 30/11 / 15/0
Noiembrie 1957 / Octombrie 2018 / 60/11 / 30/11 / 15/0
Decembrie 1957 / Noiembrie 2018 / 60/11 / 30/11 / 15/0

Spune-ti parerea

LA ZI

RCS&RDS ar putea construi în Ungaria propria rețea de telefonie mobilă

joi, 18 ianuarie 2018

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.