Editura Evenimentul si Capital
Versiune Web
SECTIUNI
marţi, 07 februarie 2017

PSD s-a prăbuşit în sondaje într-un fief roşu

Autor:

Încrederea în PSD a scăzut cu 23% după adoptarea de către Guvern a OUG 13 privind Codurile penale, potrivit unui sondaj de opinie realizat de partid în judeţul Iaşi.

„Lucrurile stau relativ aşa cum am prognozat, în sensul că am avut la început o cădere foarte mare de încredere (...), mai ales pe municipiu era un declin destul de mare faţă de ce se întâmpla în perioda decembrie, acest lucru e cuantificabil, în jur de 20-23 de procente. Ulterior, mai ales după măsurile de ieri şi alaltăieri, când s-a văzut deja relaxarea, chiar dacă mitingul a fost destul de mare nu mai era îndreptat împotriva PSD, deja începem să recăpătăm acele procente pierdute şi să le diminuăm ca nivel de neîncredere", a declarat preşedintele PSD Iaşi, Mihai Chirica, pentru Mediafax.

PSD Iaşi a câştigat alegerile parlamentare cu voturile a 48% din cei prezenţi la vot pe 11 decembrie.

Aproximativ 30.000 de oameni au mărşăluit, duminică seara, timp de o oră, prin centrul Iaşiului, oamenii venind şi din Bacău, Neamţ, Botoşani şi Vaslui.

Mihai Chirica a cerut, săptămâna trecută, în cadrul unei conferinţe de presă, abrogarea OUG 13/2017 şi demisia Ministrului Justiţiei, Florin Iordache, şi i-a solicitat, totodată, liderului PSD, Liviu Dragnea, "să corecteze greşelile comise".

"Este un om puternic, care a reuşit să se organizeze într-un mod exemplar, încât a putut să câştige aceste alegeri într-un mod profesionist. Îi reproşez că nu ştie să îşi aleagă oamenii, să pună oameni competenţi în jurul lui şi nu ştie să ţină cont de sfaturile oamenilor care contează. Îi cer să corecteze greşelile comise, are şi puterea şi responsabilitatea să o facă", a afirmat Chirica despre Liviu Dragnea.

Spune-ti parerea

LA ZI

EXCLUSIV: CEL MAI MARE COŞMAR al românilor IA SFÂRŞIT!

joi, 27 aprilie 2017

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.