Editura Evenimentul si Capital
Versiune Web
SECTIUNI
vineri, 12 ianuarie 2018

Sunteți de acord cu autonomia teritorială a etnicilor maghiari din România?

Autor:

La începutul acestei săptămâni, liderii UDMR, PCM şi PPMT au cerut, printr-o rezoluţie comună semnată la Cluj, autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc. Pe lângă acest aspect, aceştia au mai cerut şi un statut special pentru regiunea Partium. Rezoluţia a fost semnată de preşedinţii celor trei formaţiuni - Kelemen Hunor (UDMR), Biro Zsolt (PCM) şi Szilagyi Zsolt (PPMT). Această iniţiativă a generat o dispută politică fără precedent la cel mai înalt nivel.

Prima dată, deputatul PSD, Răzvan Rotaru, i-a solicitat preşedintelui Klaus Iohannis organizarea cât mai rapidă a unui referendum pe tema autonomiei locale, ca urmare a rezoluţiei semnate luni de organizaţiile politice maghiare.

Întrebările propuse de Răzvan Rotaru pentru referendum sunt următoarele:

 „1. Sunteți de acord cu autonomia teritorială, locală și culturală a etnicilor maghiari din România?

Da Nu

 2. Sunteți de acord cu eliminarea pragului electoral de 5% la nivel național pentru accesul fiecărui partid politic în Parlamentul României și introducerea pragului electoral de 5% pentru fiecare partid politic în fiecare județ din țară pentru accesul în Parlamentul României?

Da Nu”

Ulterior, la Realitatea Tv, Rareș Bogdan a abordat acest subiect, care a fost comentat şi de premierul Mihai Tudose. „Fără a minimaliza sau a ignora subiectul, eu cred că nici prea multă importanţă nu trebuie să le dăm fiindcă... părărea mea este că asta va fi doar anul ăsta: O încercare de asta de port stindard ca noi să sărim la ei, ca ei să aibă de ce să sară înapoi la noi ş.a.m.d. şi anul Centenarului să devină anul lăturilor cu vecinii.

Cele trei mari partide... mari cu ghilimele... haideţi dom'le că sunt acolo pe la ei prin curte!... nu trebuie ignorate, dar atâta timp cât vorbiţi cu mine ca prim ministru voi avea aceeaşi atitudine ca atunci când au încercat să ridice un steag la nu ştiu ce zi. Când eu am transmis foarte clar că dacă steagul ăla flutură în vânt, atunci şi responsabilii de acolo flutură şi ei lângă steag. Deci... nu poate fi vorba! Atâta timp cât cântă ei din curte, zic iartă-i Doamne că nu ştiu ce fac! Dar dacă sar gardul unor prevederi legale... avem nişte legi care trebuie aplicate!”,  a spus prim-ministrul României.

Acest mesaj a stârnit reacţiile liderilor UDMR, care i-au cerut lui Tudose să îşi prezinte scuze, iar scandalul a atras atenţia şi autorităţilor din Ungaria. Ministerul Afacerilor Externe din Ungaria l-a convocat pe ambasadorul României la Budapesta, Marius Lazurca, în urma afirmațiilor făcute de premierul Mihai Tudose cu privire la autonomia Ținutului Secuiesc. Ministrul de externe Peter Szijjarto a considerat inacceptabilă această formulare a oficialului român. O reacţie cu privire la acest subiect sensibil au avut şi reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe al României, care au transmis un comunicat de presă. În aceste condiţii, vă invităm să răspundeţi întrebării care a acaparat prim-planul în aceste zile. Sunteți de acord cu autonomia teritorială, locală și culturală a etnicilor maghiari din România?

 
 
 

 

 

 

 

 

 

 

Spune-ti parerea

LA ZI

RCS&RDS ar putea construi în Ungaria propria rețea de telefonie mobilă

joi, 18 ianuarie 2018

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.