Editura Evenimentul si Capital
Versiune Web
SECTIUNI
sâmbătă, 07 octombrie 2017

SPITAL ATACAT de ZECI de ROMI. „E război în România? Sunt atacuri teroriste?”

Autor:

Scene incredibile la un spital din Hârlău, unde zeci de romi au luat cu asalt spitalul, unde se afla internat un copil de doi ani după un accident casnic.

Incidentul a fost relatat de medicul Rasvan Cristian Stoica, pe Facebook, făcând referire și la eficiența serviciului de pază al spitalului, care a făcut față cu greu la această situație.

„Ieri, treisprezece mașini au intrat în forță în curtea spitalului din Hârlău. Una din ele era un soi de microbuz de culoare roșie-portocalie. Din ele s-au revărsat căldărarii. Au ocupat casa scărilor de la pediatrie, holurile și camera de gardă. Aerul vibra într-un mod ciudat. Toți urlau. Voiau elicopter. Voiau să plătească. Afară era noapte. Aduseseră un copil de doi ani, cu traumatism cranian. Căzuse cu capul de trepte, acasă. Făcea convulsii. Era în stare gravă. Negocierea cu neurochirurgia din Iași a durat câteva minute. Nu înțelegeam aproape nimic. Căldărarii ocupaseră tot spațiul din jur. Ca să faci câțiva pași, trebuia să treci printre trupuri și guri. Acești oameni urau și urlau pe toată lumea. Apoi, am negociat cu ambulanța transportul cu medic. Medicul era la 30 de km distanță de Hârlău. Aici ambulanțele sunt doar cu asistenți. Țiganii vor elicopter, îi spun tipei de la celălalt capăt al firului. Ambulanță cu medic nu vă ajunge? și aia râde ca prostită și crede că eu îl vreau. Elicopterul nu zboară noaptea, și chicotește fericită. (...) Cele treisprezece mașini au plecat în trombă, din spital, în urma ambulanței. Copilul a ajuns cu bine la neurochirurgie: avea fractură de os parietal. Am rămas în urmă, citind raportul serviciului de pază. O poveste pe care o trăisem, spusă altfel. O redau mai jos. Rămâne o lehamite de moarte și întrebările, amare, pe care nu știu cui să le pun. E război în România? Sunt atacuri teroriste? E invazie de narcotraficanți? Trăim ca-n serialul Narcos?. Bună dimineața, căldărari... Suntem aici, la ordinele dumneavoastră!”

Utilizatorul care a relatat acțiunea redă și raportul organelor de pază ”La sosirea noastră, un grup de căldărari de 10-12 persoane se aflau în camera de gardă cu un copil aflat la consultație. Aceștia au agresat medicul de gardă și asistentele, au adresat cuvinte jignitoare la adresa personalului, au împiedicat timp de 20-30 de minute actul medical și activitatea personalului de serviciu. De asemenea, au deranjat cu țipete și injurii și pacienții aflați la tratament în secție. Au fost anunțate în sprijin poliția locală și poliția oraș Hârlău”.

Spune-ti parerea

LA ZI

LOVITURĂ pentru VIORICA DĂNCILĂ!

marţi, 16 ianuarie 2018

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.